BigBrother dezvoltă aplicaţii care rezolvă probleme reale. Tot ceea ce facem este imediat în beneficiul clienţilor.
Tehnologia pe care o folosim în acest scop garantează că atât clienţii noştri, cât şi noi, suntem pregătiţi pentru viitor. BigBrother adaugă inteligenţă imaginilor camerelor şi datelor. În acest fel, clienţii noştri primesc informaţii pe care le pot într-adevăr folosi!

INOVAŢIE ŞI TEHNOLOGIE

Procese care se derulează într-un mediu sigur.

Inovaţie

BigBrother inovează pentru a fi cu un pas înainte. Ne gândim continuu la noi soluţii pentru problemele şi provocările pe care le observăm la firmele de pe piaţă. Când reuşim să detectăm şi interpretăm optim acţiunile consumatorilor şi angajaţilor, deţinem controlul asupra verigii celei mai importante din procesul de retail: factorul uman. Astfel, putem aborda problemele înainte ca acestea să apară şi să profităm de ocazii, graţie informaţiilor utile privind acţiunile şi comportamentul, ceea ce duce la rezultate economice mai bune.

Tehnologie

Tehnologia camerelor noastre video şi integrarea sistemelor nu numai că ne oferă posibilitatea captării imaginii potrivite, ci şi recunoaşterea anomaliilor din procesul de vânzare. Bineînteles, alertăm utilizatorul în cazul situaţiilor periculoase sau nedorite. În plus, identificăm comportamentul consumatorilor ca resursă vitală pentru strategia de marketing a clienţilor noştri. Imaginile camerelor de luat vederi pot fi asociate cu datele de la operaţiunile efectuate la casele de marcat, porţile de acces, monitorizarea articolelor şi aşa mai departe. Informaţiile colectate prin intermediul fluxurilor de date de la sistemul inteligent de camere, asigură o derulare firească şi sigură a proceselor, cu o preîntâmpinare optimă a pierderilor.

Ştiinţa datelor

În ultimii 20 de ani, BigBrother a procesat miliarde de imagini ale camerelor de securitate. În prezent, sunt capabili să corelăm aceste date şi să generăm informaţii relevante cu privire la ele. În acest mod, putem „eticheta” într-un fel unic orice comportament ori situaţie, iar acest lucru oferă informaţii care accelerează procesul de vânzare. Cineva utilizează un card de acces care nu îi aparţine? Indicaţiile privind preţurile sunt corecte? Ieşirile de urgenţă sunt accesibile? Magazinul este curat? Există suspiciuni de furt din magazin cu ajutorul angajaţilor de la casă? Utilizând în mod inteligent datele şi conectând sistemele, putem recunoaşte tipare în diferite locaţii, regiuni şi ţări.

LABORATOR DE INOVARE

Lucrăm în astăzi la lumea de mâine

Informaţii

Ce ştim despre client? Cum putem realiza profilul său comportamental? Care sunt tiparele remarcabile ale unui angajat? Împreună cu Universitatea Utrecht şi Hogeschool Zuyd, Bigbrother efectuează un studiu cu privire la posibilitatea de a prevedea furtul şi frauda. Prin Artificial Intelligence şi Business Intelligence, obţinem noi perspective asupra măsurilor preventive care pot fi luate.

Detectarea agresiunilor

Prevenirea situaţiilor problematice reprezintă o prioritate maximă în orice împrejurare. BigBrother urmăreşte continuu să obţină cel mai sigur mediu. În acest scop, suntem sprijiniţi de Universitatea Utrecht. Împreună, explorăm modalităţile prin care putem determina în mod automat dacă cineva afişează un comportament agresiv.

Just Start to Fill

O premieră mondială marca BigBrother: umple-ţi rezervorul şi continuă-ţi imediat drumul, timp în care telefonul plăteşte pentru tine. Modulul „Just Start to Fill” profită de capacitatea de neegalat de recunoaştere a numărului de înmatriculare, astfel încât plata nu mai necesită nici o acţiune. Acest lucru îi conferă clientului o uşurinţă extremă în utilizare, o gestionare mai rapidă şi posibilitatea contactării clientului prin intermediul aplicaţiei.

DINEU DE AFACERI

Evenimentul „FuelDay”

În fiecare an organizăm „FuelDay” pentru sectorul de retail. Acest eveniment aduce vorbitori cunoscuţi care-şi împărtăşesc pasiunea şi viziunea asupra pieţei, mai ales asupra consumatorului final. Un eveniment plin de inspiraţie, care nu poate fi ratat!

LOCURI DE MUNCĂ

Posturi vacante, stagii şi cariere

Pentru a face ceea ce facem, avem nevoie de oameni de calitate: profesionişti care pun eficient în aplicare tehnologia. Aceşti oameni lucrează la BigBrother. Munca pe care o depunem este revelatoare, suntem întotdeauna cu un pas înainte şi căutăm mereu persoane noi. Dacă aceste lucruri înseamnă ceva pentru dumneavoastră, alăturaţi-vă nouă!

Să vorbim despre inovație

De la birourile noastre din Ede (Olanda) şi Wilrijk (Belgia), ne deservim clienţii din Benelux. Pentru restul pieţelor, colaborăm cu reţeaua noastră europeană de distribuitori.

Aart van Rooijen

0032 38708888