BigBrother și detectarea agresivității

BigBrother se centrează în permanență asupra securității. Cum putem garanta mai bine siguranța clienților, a personalului și a dumneavoastră? Pentru a răspunde la această întrebare, nu ezităm să privim în viitor și să combinăm concepte și tehnologii noi.

Fiindcă siguranța îi preocupă pe oameni, este logic să ne concentrăm asupra stării de spirit a persoanelor care lucrează pentru dumneavoastră și a celor care vă frecventează stabilimentul! Rareori există persoane liniștite și satisfăcute care creează situații nedorite. Pe de altă parte, persoanele agresive, nervoase sau care se găsesc sub influența alcoolului sau drogurilor se găsesc adesea la originea situațiilor potențial periculoase.

Noua sursă de date

„Datele valorează greutatea lor în aur.” Este un clișeu comun în ziua de azi, dar, precum în cazul tuturor clișeelor, există un dram de adevăr în spatele acestuia. În timpul cercetărilor noastre, am observat că persoanele agresive, de exemplu, aveau tendința de a se mișca diferit. Aceasta constatare nu este defel nouă și puteți și dumneavoastră să remarcați acest lucru dacă sunteți atenți. Însă întrebarea pe care ne-o adresăm în mod evident este: „Cum putem recunoaște automat aceste comportamente?”

Din acest motiv, BigBrother lucrează la o nouă soluție tehnică, bazată pe o nouă sursă de date: transformarea imaginilor video în date privitoare la profilul comportamental al oamenilor. Extragem informațiile din pixelii sistemelor de supraveghere video și le transpunem în date despre modul în care persoana filmată se mișcă. Gândiți-vă în special la unghiul de flexiune al genunchiului, la felul în care un individ se apleacă înainte când merge sau la viteza lui de deplasare.

Observarea stării de spirit și a mișcărilor

Bineînţeles, traducerea corectă a datelor nu este de ajuns. Mai rămâne de aflat ce spun datele respective cu privire la starea de spirit a persoanei. Cineva care este beat, nu va fi capabil să umble drept, ci are tendința de a se împletici. Ce este cu adevărat tipic unei persoane agresive? Acest lucru este studiat actualmente de către departamentul nostru de Cercetare și Dezvoltare, în colaborare cu o serie de parteneri devotați.

Colaborarea cu oamenii de știință

Sprijinul de care beneficiază BigBrother în cadrul acestui proiect dovedește potențialul enorm al acestei soluții. Anumite departamente din cadrul Centrului medical universitar din Utrecht și de la Universitatea de Științe aplicate (Zuyd Hogeschool) ne pun la dispoziție angajații și studenții pentru a ne ajuta în cercetare. Este o combinație ideală datorită tuturor cunoștințelor pe care le aducem împreună în acest fel: cunoștințe cu privire la persoane și la modul lor de gândire, profilul mișcărilor acestora, variabile cinematice și măsurarea lor, toate reprezintă completări utile ale cunoștințelor noastre în materie de sisteme de supraveghere video și de analiză și automatizare a datelor la fața locului.

Un mediu sigur pentru toată lumea

În ultimă instanță, această colaborare țintește un obiectiv comun: să obținem un mediu și mai sigur. Imaginați-vă că un festival are loc într-un cartier. Angajatul dumneavoastră este singura persoană din spatele pupitrului, când un grup agresiv de participanți la festival dă buzna pe ușă. Nu ar fi fost convenabil să primească din timp această notificare? Identificând riscurile comportamentale în timp util, devine posibilă anticiparea situației și gestionarea sa în manieră preventivă. Este în interesul tuturor și acesta este țelul BigBrother.

Citiţi mai mult

‚Primul Amazon al stațiilor de alimentare cu carburant are un avantaj incredibil’

Citiți blogul

Alimentați şi plătiți automat, fără să coborâți din maşină: visul oricărui client

Citiți blogul